Prima pagină

Date generale

Denumire oficială:  Republica Turcia

Poziţionare geografică: Turcia este situată în sud-estul Europei şi sud-vestul Asiei, fiind formată din Peninsula Anatolia, în Asia şi partea Europeană, în partea de est a Traciei. 

Vecini : Bulgaria, Grecia, Marea Marmara, Marea Egee, Marea Mediterana, Siria, Irak, Iran, Azerbaidjan, Armenia, Georgia, Marea Neagra.

Capitala: Ankara

Principalele oraşe: Istanbul, Izmir, Adana, Bursa, Gaziantep, Konya, Kayseri, Eskişehir, Mersin

Suprafaţa: 783.562 mp

Diviziunile teritoriale: Turcia este împărţită în 81 de provincii (judeţe), conduse de câte un guvernator (prefect)

Populaţia: 77,7 milioane de locuitori (conform unor estimari din ianuarie 2015)

Limba oficială: limba turcă

Religie: Turcia este un stat laic, fără o religie oficială de stat; Constituţia Turciei enunţă libertatea religiei şi a conştiinţei. Musulmani – 96.1%, Creştini – 0.6%, alţii – 0.1%.

Ziua naţională: 29 octombrie, Ziua proclamării Republicii în 1923

Moneda: lira turcească

Simboluri naţionale:

  • Imnul de stat (Marşul pentru independenţă). Versurile aparţin poetului Mehmet Akif Ersoy, muzica lui Zeki Üngör.
  • Drapelul: este format dintr-o semilună şi o stea albă pe fond roşu.

Şeful statului: preşedinte: Recep Tayyip Erdoğan (din 28 august 2014)

Primul ministru: Ahmet Davutoğlu (din 28 august 2014)

Parlamentul: unicameral (Marea Adunare Naţională): preşedinte Ismail Kahraman .

Ministrul afacerilor externe: Mevlüt Cavuşoğlu     

Ministrul pentru afaceri europene şi Negociator şef în relaţia cu UE: Volkan Bozkır

Forma de guvernământ: republică parlamentară

Misiuni ale României: Ambasada României la Ankara

Consulate generale ale României în Turcia: Istanbul, Izmir

Consulate onorifice ale României în Turcia: Edirne, Antalya, Trabzon, Iskenderun, Eskisehir

Misiuni în România: Ambasada Rep. Turcia la Bucuresti

Consulate generale ale Turciei în România: Constanţa

Consulate onorifice ale Turciei în România: Cluj-Napoca, Iaşi

Reprezentare: Ambasadorul României în Republica Turcia este domnul Gabriel Cătălin ŞOPANDĂ

Clima : temperat continentală în cea mai mare parte a teritoriului

ISTORIA : originari din Asia Centrală, turcii pătrund în sec. XI-XII în Asia Mica. Osman I (1281-1326) uneşte triburile turcilor anatolieni, punând bazele unui stat independent.

Fiul său Orhan (1326-1359) stabileşte capitala statului la Bursa (Brussa), organizează sistemul administrativ (împărţirea în sangiacuri) şi creează trupele de ieniceri.

Murad I (1360-1389) cucereşte toate posesiunile bizantine din Asia Mica, trece în 1354 în Europa şi transformă la 1366, pentru un secol, Adrianopole (in prezent Edirne), în capitala Imperiului Otoman.

După bătăliile de la Kossovopolje (1389), Nicopole (1396), Varna (1444) şi din nou la Kossovopolje (1448), turcii cuceresc în sec XIV-XV importante teritorii în zona balcanică, iar Hanatul Crimeei devine din 1475, vasal padişahului, consacrând transformarea Mării Negre într-un « lac turcesc ».

După cucerirea Constantinopolului în 1453 de către Sultanul Mahomed al-II-lea (Fatih Sultan Mehmet) şi transformarea sa în noua capitală a Imperiului, sub numele de Istanbul, în timpul domniei sultanilor Selim I (1512-1520) şi Soliman Magnificul (1520-1566), sunt cucerite numeroase noi teritorii (Mesopotamia, Siria, Egiptul, Tripolitania, transformarea Ungariei în paşalâc turcesc), iar Imperiul Otoman devine o mare putere, atingând apogeul expansiunii teritoriale şi al strălucirii sale.

Înfrângerea flotei otomane de către coaliţia hispano-veneţiană (1571) şi asediul eşuat al Vienei (1683) sunt primele semne ale crizei Imperiului urmate de pierderi teritoriale importante.

Luptele de emancipare naţională, războaiele austro-ruso-turce adâncesc criza statală din sec. XIX, urmată de formarea statelor naţionale independente (în acelaşi secol se formează şi România), care slăbeşte şi mai mult puterea Imperiului Otoman.

Revoluţia « junilor turci » din 1908 restabileşte Constituţia liberală din anii 1876-1878.

La sfârşitul primului război mondial, la care participă de partea Puterilor Centrale, Imperiul Otoman pierde Palestina, Siria, Iordania, Libanul, Irakul şi Peninsula Arabia.

În fruntea mişcării de renaştere naţională şi de constituire a unui stat-naţiune se situează acum Mustafa Kemal. Victorioasă în războiul greco-turc, Turcia obţine, prin Tratatul de la Lausanne (1923), revizuirea clauzelor Tratatului de pace de la Sevres (1920), căpătând configuraţia teritorială actuală.

La 29 octombrie 1923 după desfiinţarea sultanatului, Turcia este proclamată Republică. 

Din iniţiativa Preşedintelui Mustafa Kemal Ataturk (1923-1938), este aplicat un amplu program de reforme vizând modernizarea vieţii sociale, economice şi politice (separarea statului de religie, introducerea sistemului juridic vest-european, adoptarea alfabetului latin, egalitatea în drepturi a femeii cu bărbatul, crearea unei identităţi naţionale).

In 1934, Turcia semnează cu România, Grecia şi Iugoslavia, Pactul Înţelegerii Balcanice, reformele întreprinse de Mustafa Kemal Ataturk cunoscând o amploare fără egal, într-o ţară islamică, menţinute şi după dispariţia sa (1938), armata erijându-se în garantul lor.

In anul 1932, Turcia devine membra a Ligii Naţiunilor, iar ulterior stat fondator al Organizaţiei Naţiunilor Unite, adoptă în 1949 Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, iar din 1952 este membră fondatoare a Consiliului Europei, aderând, în acelaşi an, la Alianţa Nord-Atlantică (NATO).

Turcia, participă activ în Organizaţia pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică (OECD), încă de la înfiinţarea acesteia în 1960, fiind, de asemenea, membră a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi Organizaţiei Mondiale a Comerţului (WTO). Totodată, este membră a Organizaţiei Islamice de Cooperare.

La 3 octombrie 2005, Turcia a demarat negocierile de aderare la Uniunea Europeană.

 

Principalele zone şi obiective turistice :

Istanbul, marea metropolă de pe Bosfor, cu nenumărate atracţii turistice, cum ar fi:

- Muzeul Sfânta Sofia, bazilica ridicată în sec. al-VI-lea de Împăratul Iustinian şi transformata în moschee după cucerirea Constantinopolului (1453), de către Sultanul Mahomed Cuceritorul, trecută în circuitul muzeistic în 1935;

- Moscheea Albastră (Sultan Ahmet Camii). cu şase minarete ;

- Moscheea lui Soliman Magnificul (Suleymaniye Camii) construită în sec.al-XVI-lea, somptuoasă, cu patru minarete ;

- Turnul Galata, genovez, 120m înălţime ;

- Palatul Topkapi, palatul sultanilor datând din sec.al-XV-lea, care adăposteşte o impresionantă colecţie de obiecte de tezaur aparţinând sultanilor din Imperiul Otoman;

- Palatul Dolmabahce construit la ordinul Sultanului Abdulmecid, palat în care Mustafa Kemal Ataturk a încetat din viata la 10 noiembrie 1938.

- Litoralul de la Marea Egee, cu oraşul port Izmir, în apropierea căruia se găsesc:

- Ruinele cetăţii Troia;

- Bergama - anticul Pergam;

- Sart - anticul Sardes, capitala regatului lidian al lui Cresus;

- Efes, cu vestigii elenistice, romane şi paleocreştine, locuinţa unde şi-ar fi trăit ultimii ani din viaţă Fecioara Maria;

- Pamukkale cu un relief carstic unic în lume (o cascada pietrificata de circa 100m, stalactite);

- Bodrum - anticul Halicarnas, orasul natal al lui Herodot şi capitala faimosului rege Mausol, cu un castel impunător al cavalerilor din Rhodos.

ANUNT IMPORTANT !

08.11.2019

CU OCAZİA ORGANIZARII ALEGERILOR PREZIDENTIALE, ÎN ZILELE DE 8.11.2019 si 11.11.2019 CONSULATUL GENERAL AL ROMÂNİEİ LA ISTANBUL NU VA AVEA PROGRAM CU PUBLİCUL CETĂTENİİ ROMÂNİ AFLATİ INTR-O SİTUATİE DE URGENTA POT APELA NUMARUL DE…

Celebrarea Zilei Europei la Istanbul

13.05.2019

Pentru a celebra Ziua Europei, Institutul Cultural Roman de la Istanbul si Consulatul General al Romaniei la Istanbul au organziat in parcul Ozgurluk din Istanbul, in perioada 9-11 mai 2019, expozitii si ateliere cu creatii traditionale ale…

Inchiderea aeroportului ATATURK

01.04.2019

In atentia cetatenilor romani care calatoresc in Istanbul/sau tranziteaza Istanbulul in urmatoarea perioada: Va recomandam sa aveti in vedere ca toate zborurile programate pe Aeroportul Ataturk vor fi mutate pe Noul Aeroport Istanbul ISL in…